Ardeiul iute: de la condiment la medicament și produse de machiaj. Cum îl folosești în deserturi
Ardeiul iute este unul dintre cele mai iubite ingrediente din lume, asta pentru că gustul picant sau iute este pe placul multor gurmanzi. Însă întrebuințările sale nu se rezumă la gastronomie.
Tartă cu ciocolată și ardei iute FOTO SHUTTERSTOCK
Ardeiul iute este inclus în cele mai întâlnite cure împotriva mahmurelii sau în produse de machiaj. În unele culturi, pudra de ardei iute este folosită pentru a-i împiedica pe copii să-și sugă degetele sau să-și roadă unghiile.
Ardeiul iute poate fi consumat atât proaspăt, cât și murat sau uscat. Această legumă nu doar că oferă aroma sa unică, dar și împiedică mâncarea să se strice.
În lume există zeci de specii de ardei, cu diferite grade de iuţime. Fiecare specie are un anumit grad, conform clasificării pe scara Scoville. Aceasta măsoară gradul de iuţime al ardeilor în unităţi de capsaicină (substanţa care dă gustul iute – n.r.). Astfel, la bază este ardeiul gras (cu 0 unităţi capsaicină), iar la polul opus este soiul Carolina Reaper, cu 1,5 milioane unităţi de capsaicină.
CEL MAI IUTE ARDEI NU E PENTRU CONSUM UMAN
Există și soiuri chiar mai iuţi, însă ele nu au fost testate oficial de Cartea Recordurilor. Alte soiuri foarte iuţi sunt Moruga Scorpion, Death Spiral, White Ghost, Bird's eye chili. Unii sunt atât de iuţi, încât nu pot fi culeşi decât cu mănuşi.
Capsaicina, care poate fi sintetizată și folosită în diferite creme, pentru a ameliora anumite afecțiuni ale pielii, în produse de machiaj sau uleiuri cosmetice pentru masaj (compușii din ardei iute stimulează circulația și relaxează mușchii).
Ardeiul Dragon’s Breath (Respiraţia Dragonului, care are 2,48 milioane de unităţi pe scara Scovillen) nu a fost niciodată oferit pentru consum uman, având în vedere faptul că uriaşa cantitate de capsaicină ar putea determina blocarea căilor respiratorii şi ar duce la şoc anafilactic. Ardeiul a fost creat pentru a trata persoanele alergice la anestezice în timpul anumitor intervenţii chirurgicale. Iuţimea ardeiului este atât de puternică, încât uleiurile sale pot fi folosite pentru a amorţi literalmente pielea.
Ardeiul Dragon’s Breath FOTO Shutterstock
Ardeiul iute, pe lângă carbohidrați, proteine și fibre, este o sursă bogată de vitamine (în special vitamina C) și de minerale. Pentru persoanele care nu consumă ardei iute frecvent, acest lucru le poate provoca o senzație de arsură și dureri de stomac.
Este ingredient în sute de preparate culinare, chiar și deserturi, de la ciocolată la înghețată și alte prăjituri.
Iată o rețetă de tartă cu ardei iute, pentru o experiență astronomică inedită.
Tartă cu ciocolată și ardei iute
Ingrediente
Pentru aluat:
250 g făină
125 g unt
1 lingură zahăr tos
1 ou
1 praf de sare
Pentru umplutură:
250 g ciocolată (55-60% cacaco)
70 g zahăr pudră
1 ardei iute, roșu
300 ml smântână pentru frișcă (35% grăsime)
½ linguriță chilli pudră
Preîncălzești cuptorul la 200 °C. Într-un bol, mixezi untul la temperatura camerei cu zahărul și adaugi făina și sarea. Amesteci până obții o textură nisipoasă, pui oul bătut, omogenizezi, formezi o bilă de aluat și o înfășori în folie de plastic. Dai deoparte la frigider cel puțin 30 de minute.
Speli ardeiul, îl tai pe jumătate, pe lung, scoți cotorul, semințele și nervurile. Torni smântâna într-o crătcioară, adaugi ardeiul și lași la foc mic până dă în clocot. Stingi aragazul, acoperi vasul și lași la infuzat 10 minute. Scoți ardeiul, adaugi zahărul pudră și ciocolata ruptă bucăți și pui din nou pe foc, până ce ciocolata e topită și compoziția omogenă.
Pe o suprafață presărată cu puțină făină, întinzi o foaie din aluat cu grosimea de 6-7 mm. O transferi într-o tavă rotundă cu hârtie de copt, inclusiv pe pereți, apoi tai surplusul de aluat de pe margini. Pui peste aluat o altă hârtie de copt și așezi boabe de fasole uscată sau bile ceramice. Dai la cuptor 15 minute, iei greutatea și hârtia de copt și mai lași 2-3 minute până capătă o crustă aurie.
Scoți aluatul, îl lași la răcit, apoi torni umplutura de ciocolată și dai la frigider peste noapte. Decorezi tarta cu pudră de chilli.