Aripioare de pui picante cu sos chilli

3 shutterstock 225549940 jpg jpeg

Aripioare de pui picante cu sos chilli sunt o alegere potrivită pentru orice masă. Sunt gustoase şi foarte aspectuoase.

Aripioare de pui picante cu sos chilli

4 porţii/ 30’/mediu

Ingrediente

16 aripi de pui

4 linguri ulei

1 lingură boia dulce

1 lingură boia iute

sare, după gust

piper, după gust

pătrunjel, după gust

Sos chilli: ingrediente

  • 6 roşii
  • 4 ardei iuţi
  • 2 linguri ulei
  • 2 cepe
  • 2 căţei usturoi
  • 1linguriţă miere
  • 1 linguriţă boia dulce
  • sare, după gust
  • 250 ml apă

Sos chilli: mod de preparare

Speli roşiile, le opăreşti, le descojeşti şi le tai cubuleţe. Speli ardeii iuţi, îi tai rondele şi îi laşi cu tot cu seminţe. Pisezi usturoiul, îl pui peste roşii, presari sarea şi boiaua de ardei.

Cureţi ceapa, o mărunţeşti şi o căleşti în 2 linguri de ulei încins. Când devine sticloasă pui ardeii iuţi, apoi răstorni amestecul de roşii şi apa. Laşi să fiarbă până ajunge la consistenţa dorită. Când s-a răcit încorporezi mierea.

Aripioare de pui picante cu sos chilli: mod de preparare

Speli aripile de pui, le tai vărfurile şi le usuci. Le ungi cu ulei, apoi le condimentezi cu boia dulce şi iute şi cu piper.

Încingi grătarul şi reduci focul la moderat, frigi aripioarele 10 minute pe fiecare parte. Le sărezi şi le serveşti cu sos chilli şi, dacă vrei, le ornezi cu pătrunjel tăiat mărunt.

Foto: shutterstock