3 rețete din bucătăria americană. Cum faci cel mai fraged pulled pork pentru burgeri

27 iulie 2022   Rețete

Gastronomia americană a fost influențată în mod semnificativ de europeni, asiatici și de alte popoare. Chiar și așa, există mai multe regiuni din SUA care au preparatele lor tradiționale. Multe dintre mâncărurile specifice conțin grătare sau alimente prăjite, americanii fiind printre cei mai mari fani ai cărnii și ai cartofilor. Rețetele următoare te vor surprinde plăcut!

Macaroane cu brânză (Mac and cheese)

Ingrediente

250 g macaroane sau paste scurte

50 g unt

50 g făină

500 ml lapte

200 g brânză Cheddar

150 g mozzarella 

½ linguriță sare

½ linguriță piper

1 linguriță pudră de usturoi

1 linguriță pudră de ceapă

parmezan ras, pentru decor

Fierbi pastele în apă clocotită cu puțină sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, apoi le lași la scurs într-o strecurătoare.

Într-un vas, topești untul, cerni făina și amesteci constant, un minut. Încorporezi treptat laptele, presari sare și piper, după gust, pudra de usturoi și cea de ceapă.  Cu un tel, amesteci constant 5-6 minute, la foc potrivit, până ce sosul s-a îngroșat.

Stingi focul și adaugi brânza Cheddar și mozzarella date prin răzătoare, amestecând ușor. Preîncălzești cuptorul la 180 °C. Într-o tavă cu pereți înalți, unsă cu puțin unt, pui macaroanele, torni sosul și omogenizezi. Dai tava la cuptor 25-35 de minute, până când capătă o culoare aurie, iar brânza s-a topit. Servești macaroanele calde și le decorezi cu parmezan ras.

Cele mai bune Coaste de porc cu sos barbeque

Friptură de porc coaptă lent (Pulled pork) 

Ingrediente

2 kg spată sau ceafă de porc

2 l apă

100 g zahăr brun

100 g sare

2 foi de dafin

1 lingură piper măcinat

1 lingură pudră de chimion

1 lingură pudră de usturoi

1 lingură pudră de ceapă

1 linguriță boia iute

1 linguriță boia dulce

1 lingură paprică afumată

Într-un bol larg, combini apa rece cu sarea, zahărul și foile de dafin. Speli carnea de porc și o transferi în saramură, o acoperi cu folie și o dai la frigider, peste noapte. Ștergi carnea cu șervețele de hârtie, presari restul de condimente, pe ambele părți și o transferi într-o tavă adâncă. Acoperi cu folie de aluminiu sau cu un capac și dai tava la cuptorul preîncălzit la 150 °C, 3 ore. Înlături folia sau capacul și mai ții la cuptor 60-90 de minute, până ce carnea s-a gătit și se desface foarte ușor în fâșii. Servești carnea cu sos barbecue sau într-un sandviș.

Fursecuri cu cacao și cremă (Whoopie pies) 

Ingrediente

Pentru aluat:

250 g făină

50 g pudră de cacao

150 ml lapte (3,5% grăsime)

110 g unt nesărat

150 g zahăr brun

1 ou

1 linguriță esență de vanilie

1 linguriță praf de copt

¼ linguriță sare

Pentru cremă:

120 g unt (85% grăsime)

240 g zahăr pudră

1 linguriță esență de vanilie

1-2 linguri lapte integral

Află cum facBrownie cu ciocolată: reţeta clasică americană

Preîncălzești cuptorul la 190 °C. Într-un bol, combini făina cu pudra de cacao, praful de copt și sarea. Mixezi, la viteză medie, untul moale cu zahărul până ce obții o textură netedă și cremoasă. Adaugi oul și esența de vanilie, mixând în continuare. Torni treptat laptele, încorporezi ingredientele uscate și omogenizezi.

Cu o lingură, pui din aluat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, lăsând distanță între fursecuri. Dai tava la cuptor 10-15 minute, apoi lași fursecurile la răcorit.

Pentru cremă, mixezi untul cu zahărul până ce obții o cremă cu volum dublat, pufoasă și fină. Adaugi, treptat, esența de vanilie și laptele rece, omogenizezi și transferi crema într-un poș. Umpli fursecurile și le asamblezi ca pe sendvișuri, apăsând ușor cu palma, pentru ca umplutura să se întindă uniform. Sunt mai bune dacă le păstrezi la frigider 6-8 ore înainte de servire.

FOTOGRAFII Shutterstock

Mai multe