Cea mai fragedă ceafă de porc la grătar. Dacă aplici acest truc, nu vei mai folosi niciodată ciocanul de șnițele

12 iunie 2022   Rețete

În timpul marinării, o bucată de carne e scufundată într-un lichid (apă, vin, iaurt, oțet etc.) condimentat cu sare și diverse mirodenii. Carnea absoarbe din lichidul sărat în care e scufundată și, astfel, va rămâne suculentă şi nu se va usca în timpul preparării termice.

Marinada cu iaurt face cu-adevărat minuni, datorită compoziției chimice a iaurtului. Iaurtul conține calciu și acid lactic, iar acestea descompun proteinele din carne. Prin ruperea fibrelor (cauzată de anumite reacţii chimice din timpul marinării), carnea va deveni mai fragedă, iar prin absorbţia condimentelor va căpăta aromă şi culoare.

În plus, acidul lactic din iaurt este mai slab decât acizii acizii din citrice, oțet sau vin, astfel încât nu mai există riscul să acționeze prea tare asupra cărnii, iar aceasta să devină cauciucată.

Iată cum prepari cea mai fragedă ceafă de porc la grătar.

Ingrediente

1-1,2 kg ceafă de porc, dezosată

200 ml iaurt de băut

1 lingură muștar

20 g sare grunjoasă

1 linguriță cimbru uscat

1 linguriță oregano uscat

1 linguriță bsuioc uscat (opțional)

1 linguriță piper negru, măcinat

1 linguriță zahăr

Pentru garnitură:

1 kg cartofi noi, mici, spălaţi

1 legătură usturoi verde

1 legătură mărar verde, tocat

ulei, pentru prăjit

Speli carnea și o tai felii de un centimetru grosime. Faci o marinadă din toate ingredientele într-un bol adânc, adaugi carnea și o ungi bine. Acoperi vasul și lași la marinat în frigider 6-12 ore.

Scoți carnea și o ții la temperatura camerei 30 de minute. Scurgi bucățile de ceafă de lichid și le frigi pe grătar sau într-o tigaie de tip grill, până ce carnea e făcută și are o crustă rumenă. Zahărul din marinadă ajută la formarea acestei cruste crocante și caramelizate.

Cartofii bine spălaţi îi prăjeşti întregi în baie de ulei, până ce sunt rumeniţi. Îi scoţi pe şervețele de hârtie, pentru a absorbi surplusul de ulei, şi îi condimentezi cu sare şi piper. Presari mărarul și usturoiul verdet tocat. Servești ceafa cu garnitura de cartofi cu usturoi și mărar verde.

FOTO Shutterstock

Mai multe