Îţi propunem, la zi de sărbătoare, să încerci câteva cocktailuri pe care să le savurezi, picătură cu picătură, alături de cei dragi. 

Martini, băutura care este iubită de oameni celebri, are o legendă pe măsura gustului inegalabil. Se pare că acest cocktail a fost inventat pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Povestea spune că un miner a descoperit o cantitate mare de aur, în perioada goanei după aur din America, şi a vrut să sărbătorească bogăţia cu şampanie. A intrat în primul bar şi a comandat băutura, care era o raritate în zonă. Barmanul, ca să nu piardă clientul bogat, a combinat un vin foarte sec cu gin, cu gheaţă, a pus o măslină şi astfel s-a născut viitorul Martini. Reţeta clasică are la bază o parte vermut şi patru părţi gin, care se amestecă bine, se tornă în pahare reci şi se serveşte, cu o măslină sau cu feliuţe de lămâie.

Ingrediente:

100 ml vermut alb

400 ml gin

zahăr

măsline

cireşe Maraschino

Mod de preparare:

Torni vermutul şi ginul într-un recipient cu capac şi agiţi bine. Treci gura paharelor prin zahăr şi răstorni în ele cocktailul.

Le serveşti decorate cu o măslină şi cu o cireaşă.

FOTO: PROFIMEDIA

Loading...