Frigărui cu carne de curcan

frigarui de curcan jpeg

Pentru un grătar în aer liber reuşit, împreună cu familia şi prietenii, ia în calcul şi propunerea noastră culinară.

Ingrediente

400 g piept de curcan dezosat 150 g caşcaval

zeama de la trei lămâi

4 linguri ulei de măsline

sare

piper

salată verde

ardei gras şi roşu şi galben

pătrunjel verde

Mod de preparare

Într-un castron mai mare, amesteci zeama de lămâie cu uleiul de măsline, sare şi piper. Tai pieptul de curcan în fâşii de 2 cm lăţime. Tai, de asemenea, în fâşii subţiri şi ardeii graşi. Introduci carnea în sosul marinat şi o laşi la rece 2-3 ore.Aşezi câte un cubuleţ de caşcaval pe fâşiile de carne, înfăşori sub formă de melcişori, le înfigi pe ţepuşele de frigărui şi le frigi pe grătarul bine încins câte 2-3 minute pe fiecare parte.Serveşti frigăruile calde, garnisite cu salată verde şi cu ardei graşi, asezonate cu sosul marinat şi cu crenguţe de pătrunjel verde.