Supă-cremă de conopidă
Cu gust asemănător cu cel al verzei, totuşi cu o "personalitate" distinctă, conopida inspiră bucătarii pentru a prepara mâncăruri deosebit de savuroase. Ştiai că această legumă este cunoscută pentru proprietăţile ei anticancer? Iată o supă-cremă cu conopidă delicioasă, plină de vitamine!
Ingrediente
1 conopidă mare şi deasă 1 ceapă albă 1 cartof mare fiert 2 căţei de usturoi 1 felie de ţelină 2 linguri ulei de măsline 1/2 pachet de unt 500 ml lapte 1 lingură făină 100 ml smântână grasă frunze de salvie şi mentă sare piper
Preparare
Desfaci conopida în bucheţele, le speli sub jet de apă şi le laşi acoperite cu apă rece în care ai dizolvat puţin oţet, pentru a păstra culoarea albă a legumei şi pentru a îndepărta eventualii „musafiri“ ascunşi între bucheţele. Fierbi bucheţelele în apă cu sare circa 6 minute şi scurgi apa.
Încingi uleiul într-o cratiţă, căleşti ceapa dată pe răzătoare, până se înmoaie. Adaugi cartoful fiert, ţelina rasă şi conopida şi înăbuşi legumele. Separat, prepari un sos alb din făina desfăcută în puţină apă rece, o parte din laptele cald şi untul.
Torni peste legume. După ce au fiert legumele, le treci prin sită sau le pasezi. Piureul obţinut îl subţiezi cu laptele rămas, potriveşti de sare şi piper şi dai în câteva clocote. Între timp pisezi usturoiul. Dai cratiţa de pe foc şi amesteci smântâna şi mujdeiul.
Serveşti supa caldă, garnisită cu crenguţe de mentă verde. Se poate servi simplă sau presărată cu parmezan ras, cu crutoane de pâine rumenite sau cubuleţe de caşcaval.