Clătite umplute cu frişcă şi fructe

clatite jpeg

Clătitele sunt desertul la care recurgem ori de câte ori vrem să mâncăm ceva dulce, dar nu vrem să ne complicăm cu un desert sofisticat. Vara le poţi umple cu frişcă şi fructe proaspete, pentru a obţine un desert de sezon.

De ce ai nevoie pentru clătite

Pentru clătite

300 ml lapte

250 g făină

2 linguri zahăr

3 ouă

2 linguri unt

1 linguriţă esenţă de lămâie

2 linguriţe esenţă de vanilie

1 lingură ulei

Pentru umplutură

400 g smântână dulce, pentru frişcă

100 g zahăr

1 linguriţă esenţă de vanilie

afine

căpşuni

zmeură

kiwi

zahăr pudră, pentru decor

Cum se prepară clătitele

Baţi ouăle cu laptele, adaugi esenţa de vanilie, cea de lămâie, untul topit şi zahărul, apoi încorporezi făina şi amesteci până când se omogenizează. Dai compoziţia de clătite la frigider 30 de minute. Ungi cu puţin ulei o tigaie şi prepari clătitele.

Ungi cu ulei forme de brioşe, în care aşezi clătitele preparate şi le dai forma unor coşuleţe. Le ţii la cuptor aproximativ 15 minute, până când se întăresc coşuleţele.

Baţi smântâna cu zahărul şi esenţa de vanilie până când se transformă în frişcă. Umpli coşuleţele cu frişcă, aşezi fructe tocate şi le dai la rece, până le serveşti. Le pudrezi cu zahăr.

Sursa http://www.swankyrecipes.com/

http://www.swankyrecipes.com/