Rulouri de carne cu cârnaţi

rulouri de carne si carnati jpeg

Un aperitivi perfect sau un fel de mâncare care merge cu o garnitură de piure de cartofi sau de conopidă.

Ingrediente 2 cartofi 1 ceapă 3-4 căţei usturoi 1 legătură pătrunjel 500 g carne de porc tocată 2 ouă 2 felii pâine sare piper 3 cârnaţi semiafumaţi ulei salată, pentru servit piure de cartofi, pentru servit

Mod de preparare

Cureţi cartofii, îi dai prin răzătoarea mică. Toci ceapa, pătrunjelul, usturoiul şi le adaugi într-un vas, alături de carne, cartofi, ouă, sare, piper, pâinea înmuiată în apă şi stoarsă bine.

Amesteci totul, împarţi compoziţia în 3 şi întinzi fiecare parte în strat uniform, de grosime potrivită. Aşezi la mijlocul fiecăreia câte un cârnat şi le rulezi cât mai strâns.

Pui rulourile pe hârtie de copt, le ungi cu puţin ulei şi le coci aproximativ o oră. Le serveşti cu garnitură de piure de cartofi şi salată.