Mănâncă aceste 7 alimente dacă te simţi slăbit şi ai nevoie de energie. Sunt ieftine şi la îndemână

1 shutterstock 1656972616 jpg jpeg

Pentru a putea funcţiona. fizic şi mental, organismul uman are nevoie de energie. Iar energia, aşa cum ştim cu toţii, provine din alimente. Aceste surse de energie pot fi sănătoase şi benefice organismului sau, dimpotrivă.

Atunci când organismul are nevoie de energie, de multe ori apelăm la soluţia rapidă dar greşită: cafea, băuturi de tip cola sau gustări pe bază de zahăr.  Aparent ne dau o stare de saţietate sau o rezervă de energie, dar care, în final, ne aduc prejudicii. Energia obţinută astfel este de scurtă durată şi este urmate de o scădere bruscă  glicemiei, care înseamnă o stare de moleşeală. De aceea, este bine să alegem ca surse de energie gustări sănătoase şi săţioase. 

Potrivit nutriţionistului Gianlucha Mech, „carbohidraţii oferă o sursă de energie mai rapidă în comparaţie cu proteinele şi grăsimile. Cu toate astea, carbohidraţii sunt clasificaţi ca simpli şi complecşi şi au un indice glicemic (IG) ridicat sau scăzut, care ne afectează diferit nivelul de energie”.

Gianluca Mech indică sursele sănătoase de proteine şi carbohidraţi complecşi (cu eliberare lentă) care ne dau energie pe tot parcursul zilei.

Fasole

O sursă excelentă de proteine, mai ales pentru vegetarieni sau vegani. Fasolea conţine, de asemenea, o mulţime de fibre pentru ca digestia să se producă lent. Este bogată şi în magneziu. Asta ajută celulele corpului să producă energie.

Nuci

Cu siguranţă cunoaşteţi deja beneficiile acizilor graşi Omega-3. Nucile conţin un nutrient special pe care corpul îl foloseşte pentru a produce energie. Este vorba despre acid alfa-linolenic. E însă foarte important să le consumăm cu moderaţie, deoarece au multe calorii.

Ovăz

Este un carbohidrat complex. Asta înseamnă că este plin de fibre şi nutrienţi. Făina de ovăz este mai lent digerată şi furnizează energie treptat. Spre exemplu, putem consuma ovăz la micul dejun, iar senzaţia de saţietate şi nivelul ridicat de energie vor rezista ore bune.

Ouă

Un singur ou are doar 70 de calorii şi conţine 6 grame de proteine. Asta înseamnă că ne oferă „combustibil” care se eliberează lent în organism. De asemenea, are mai mulţi nutrienţi pe calorie faţă majoritatea alimentelor.

Carne slabă de pui

Consumată fără piele, carnea de pui reprezintă o sursă excelentă de proteine. O bucată de pui la grătar cu legume la abur sau salată este genul de masă pe care o putem consuma la prânz. Nu ne va face să ne simţim prea plini, dar senzaţia de saţietate va rezista lejer până la cină. În plus, puiul conţine mai puţină grăsime saturată nesănătoasă decât alte cărnuri, cum ar fi carnea de porc, vită şi miel.

Ciocolată neagră

Boabele de cacao conţin antioxidanţi cu susţin creşterea fluxului de sânge în organism. Acest lucru ajută ca oxigenul să ajungă la creier şi muşchi, îmbunătăţindu-le funcţiile. Ajută la reducerea oboselii şi îmbunătăţirea stării de spirit. Ciocolata neagră conţine, de asemenea, compuşi stimulatori, cum ar fi teobromina şi cofeina, care s-au dovedit a spori energia. E important să nu o consumăm în exces şi să alegem variante fără zahăr adăugat, cu peste 70% cacao pură.

Banane

Bananele conţin carbohidraţi complecşi, potasiu şi vitamina B6. Toate acestea contribuie activ la creşterea nivelului de energie.

FOTO Shutterstock