Tartă de ciocolată şi bezea

tarta ciocolata bezea jpeg

Minunăţie dulce, preferată de copii dar nu numai, tarta de ciocolată şi bezea aduce savoare şi gust unei mese în familie.

Ingrediente pentru tartă de ciocolată şi bezea

Pentru blat 200 g făină 125 g unt 120 g zahăr 2 gălbenuşuri 1 baton de vanilie 1 praf de sare

200 g ciocolată amăruie

2 ouă

3-4 linguri lapte

150 ml smântână

50 g nuci măcinate

2 albuşuri

4 linguri zahăr

1 linguriţă zeamă de lămâie

Mod de preparare pentru tartă de ciocolată şi bezea

Tai pe lungime batonul de vanilie, scoţi seminţele şi le freci cu gălbenuşurile. Adaugi untul bucăţele, un praf de sare şi zahărul, le mixezi, apoi adaugi făina şi frămânţi un aluat omogen şi elastic, pe care îl laşi o oră la rece.

Între timp, topeşti ciocolata rasă în lapte cald şi o laşi deoparte. Separat, baţi două ouă cu smântâna, amesteci cu ciocolata şi nucile măcinate. Tapetezi cu aluat o formă de tartă, cu tot cu pereţii laterali, torni umplutura de ciocolată şi dai la cuptor 25 de minute. Baţi albuşurile spumă tare, adaugi treptat zahărul şi zeama de lămâie şi baţi până se topeşte zahărul. Pui bezeaua peste tartă şi mai dai la cuptor 10-15 minute, la foc mic. Tarta de ciocolată şi bezea se serveşte rece.

Tartă cu mere, săracă în potasiu

Tartă cu mere, săracă în potasiu

Tartă cu dovleac şi ciocolată albă

Tartă cu dovleac şi ciocolată albă

Tort negresă

Tort negresă