Dacă îţi place gustul puternic al ciocolatei, atunci tortul de ciocolată cu rom ţi se va potrivi mănuşă. Esenţele tari de rom şi de portocală întregesc tabloul, pentru un desert perfect!

Ingrediente pentru tort de ciocolată cu rom:

Pentru blat:
250 g unt
8 ouă
120 g zahăr
120 g făină
30 g cacao
1 praf de copt
1 vârf cuţit sare

Pentru cremă:
200 g margarină
500 ml frişcă
500 g ciocolată
neagră menaj
3 linguri esenţă de rom

Pentru sirop:
300 ml apă
150 g zahăr
70 ml zeamă de portocală
1 linguriţă coajă de portocală

Pentru glazură:
350 g ciocolată menaj
3 linguri de ulei

Pentru decor:
12 bomboane ciocolată cu rom
150 g arahide zdrobite

Mod de preparare tort de ciocolată cu rom:

Pentru blat, separi albuşurile de gălbenuşuri şi le baţi spumă tare cu un praf de sare. Adaugi zahărul şi baţi în continuare până devine o cremă mai tare. Baţi şi gălbenuşurile, pe care le încorporezi apoi în albuşuri. Adaugi untul topit şi răcit.

Pasul 1

Amesteci făina cu praful de copt şi adaugi peste compoziţia de ouă. Apoi, adaugi şi câte o linguriţă de cacao. Amesteci până se omogenizează. Torni amestecul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi introduci în cuptor 40 de minute. Când este gata, îl scoţi din tavă şi-l laşi să se răcească. Pentru sirop, pui la fiert apa cu zahărul. După ce dă în clocot, laşi la răcit. Adaugi zeama de portocală şi coaja, apoi strecori siropul.

Pasul 2

Pentru cremă, pui la foc frişca nebătută, iar după câteva minute adaugi ciocolata neagră ruptă în pătrăţele şi amesteci cu un tel până se topeşte. Adaugi margarina tăiată bucăţi şi esenţa de rom, amestecând în continuare. După 2-3 minute iei crăticioara de pe foc şi amesteci până omogenizezi crema. O pui în frigider 3 ore, ca să se întărească, apoi o baţi cu mixerul. Tai blatul în 3 felii pe orizontală, le însiropezi şi apoi le ungi cu cremă (păstrează 4 linguri de cremă pentru ornat).

Pasul 3

Pentru glazură, topeşti ciocolata menaj într-un vas pe baie de aburi, adaugi uleiul şi amesteci. Când este gata, o dai deoparte şi o laşi 2-3 minute să se răcească. Îmbraci tortul cu ciocolata topită. Presari arahidele zdrobite de jur împrejurul tortului, pui din crema păstrată într-un şpriţ şi îl ornezi. Aşezi bomboanele peste moţurile de ciocolată, apoi ornezi din nou cu şpriţul şi aşezi bombonelele argintii. Dai la rece 2-3 ore.

Pasul 4

Dificultate medie
8 porţii
Timp de preparare: 3h şi 45'

Loading...