Află ce boală previi dacă mănânci struguri

struguri must jpeg

Atunci când mănânci struguri în fiecare zi ajuţi la protejarea creierului împotriva declinului precoce asociat cu boala Alzheimer, arată rezultatele unui studiu care implică persoane cu un declin de memorie prematur.

Boala Alzheimer este o afecţiune a creierului care duce la un declin lent al memoriei şi a abilităţilor cognitive.

Iată ce spune studiul:

Autorii studiului au examinat impactul strugurilor ca fruct întreg faţă de compuşi izolaţi. „Rezultatele arată că consumul regulat de struguri poate oferi un efect protector împotriva declinului precoce asociat cu boala Alzheimer", a declarat Daniel Silverman, cercetătorul principal al studiului de la Universitatea din California Los Angeles, SUA.

Prin acest studiu, cercetătorii au vrut să arate că strugurii au un impact pozitiv asupra sănătăţii neurologice şi cea cardiovasculare. „Cu toate acestea, mai este necesară studierea de grupuri mai mari de subiecţi pentru a confirma efecte observate în studiu”, a adăugat cercetătorul Daniel Silverman.

Află ce afecţiuni mai previn strugurii pe clickpentrufemei.ro.

Află ce afecţiuni mai previn strugurii pe clickpentrufemei.ro.