De ce ar trebui să mâncăm mai des măsline

14766670 xxl jpeg

Acordăm o atenţie prea mare uleiului de  măsline (de fapt, am făcut aproape o obsesie pentru el), dar prea puţin ne uităm la măsline. Nu-i frumos asta şi ştiţi de ce? Pentru că măslinele sunt extrem de sănătoase! O grămadă de nutrienţi excelenţi pentru sănătate, foarte la îndemână, conţin măslinele.

O mie şi ceva de beneficii

Prea amare ca să fie mâncate direct din pom, măslinele trebuie tratate mai întâi, ca să li se reducă din gustul puternic. Metodele de procesare variază de la regiune la regiune, variază în funcţie de ce fel de gust se doreşte să se obţină, de ce fel de textură se doreşte şi de ce fel de culoare se intenţionează să se obţină. Unele măsline sunt verzi şi rămân verzi chiar şi după maturitate. Altele sunt negre şi rămân astfel.

După ce sunt culese, măslinele sunt spălate, apoi sunt puse într-o saramură şi apoi în leşie. Acest tratament influenţează şi culoarea, şi textura măslinelor. Măslinele negre (în stil grecesc), cele verzi (în stil spaniol) sau măslinele Kalamata sunt tratate în mod diferit, chiar dacă procedura e standard (unele sunt ţinute mai mult timp în saramură, altele – mai mult timp în leşie, etc...). Asta favorizează dezvoltarea unor diferite tipuri de antioxidanţi şi nutrienţi cu mari capacităţi antiinflamatoare.

Bune împotriva alergiilor

Măslinele au un compus care se numeşte hidroxitirosol – un fitonutrient ale cărui abilităţi anticancer au fost demonstrate demult. Studii recente arată că acesta e bun şi în prevenirea pierderii densităţii osoase. Cercetări făcute pe animale de laborator au relevat că există clar o legătură între prezenţa acestui fitonutrient prezent în măsline şi creşterea depozitului de calciu în oase. Oleuropeina, un alt fitonutrient deosebit de important pentru sănătatea generală şi în special pentru sistemul osos, previne subţierea oaselor. Aceste rezultate nu fac decât să confirme faptul că dieta mediteraneană e una dintre cele mai sănătoase diete.

Preparatele farmaceutice din măsline şi frunze de măsline au succes în tratarea problemelor inflamatorii şi a inflamaţiilor induse de alergii. S-a demonstrat că extractele din măsline acţionează, la nivel celular, ca un anihistaminic. Asta pune măslina în lista alimentelor care trebuie consumate de către persoanele alergice.

Scad colesterolul rău

Trei sferturi din grăsimea măslinelor furnizează acid oleic, o grăsime mononesaturată, bună pentru sănătate şi o cantitate mai mică de acid linoleic. Consumul de măsline reduce colesterolul rău şi-l creşte pe cel bun, ceea ce face din acest fruct un aliat al inimii. Conţin fenoli simpli, flavonoide, antocianine, care funcţionează ca nişte antioxidanţi; sursă excelentă de vitamina E, selenium şi zinc (şi acestea antioxidanţi deosebit de eficienţi).

Dar poate că cel mai puternic antioxidant este oleuropeina – un compus pe care numai măslinele îl au. Oleuropeina scade stresul oxidativ indus de colesterolul LDL (cel rău). Conţinutul de vitamina E creşte cu atât mai mult cu cât e lăsată să se coacă.

Proprietăţile anti-inflamatorii şi antioxidante fac din măsline un aliat împotriva cancerului.