Chec cu brânză şi ciocolată

chec cu branza si ciocolata jpeg

Brânza este cea care oferă acestui chec un blat fraged, şi astfel desertul nu va fi înnecăcios şi nu va avea nevoie de sirop. Află cum se prepară checul cu brânză şi ciocolată!

De ce ai nevoie pentru chec cu brânză şi ciocolată

250 g ciocolată neagră

75 g nuci

300 g brânză proaspătă

175 g zahăr brun

100 ml ulei

3 ouă

60 g dulceaţă de vişine

200 g făină

1 lingură praf de copt

1 praf de sare

Cum se prepară chec cu brânză şi ciocolată

Dai drumul la cuptor şi pui hârtie de copt în tavă.

Topeşti ciocolata pe baie de aburi şi o dai deoparte. Pui nucile sfărâmate într-o tavă şi le coci câteva minute la cuptor. Mixezi brânza bine scursă cu zahărul, uleiul, ouăle şi dulceaţa, până se omogenizează. Adaugi ciocolata topită şi la final încorporezi făina, praful de copt şi puţină sare. Adaugi trei sferturi din nuci şi amesteci, după care torni compoziţia în tava tapetată. Deasupra presari restul de nuci şi dai checul la cuptor până trece testul scobitorii.

Sursa foto http://fromthelarder.co.uk

http://fromthelarder.co.uk