Tort caramel cu popcorn

Tortul cu caramel și popcorn este o combinație spectaculoasă de gusturi dulci și sărate, perfectă pentru ocazii speciale.

tort carmel cu popcorn jpg

Ingrediente

Pentru blat

4 ouă

300 g zahăr

600 g făină

3 lingurițe bicarbonat

120 ml ulei

120 g unt moale

550 ml lapte

2 lingurițe zeamă de lămâie

1 praf de sare

Pentru cremă

500 g cremă de brânză rece

200 g unt moale

200 g zahăr

150 g dulceață de vișine

Pentru caramel

300 g zahăr

300 ml smântână lichidă

75 ml apă

50 g unt

Pentru decor

1 cană popcorn

Mod de preparare

Pentru blat, combini făina cu bicarbonatul, cu zahărul și cu sarea. Adaugi ouăle, unul câte unul, uleiul, untul, laptele și zeama de lămâie. Mixezi până când se omogenizează aluatul, apoi îl răstorni într-o tavă de tort tapetată și îl coci 60 de minute. Îl lași la răcit, apoi îl tai în patru felii.

Pentru cremă, bați untul cu zahărul și cu crema de brânză. Mixezi până când obții o cremă densă. O dai la rece.

Pentru caramel, combini apa cu zahărul și așezi vasul pe foc. Îl ții până când amestecul se închide la culoare, îl dai de pe foc și încorporezi untul, omogenizezi și îl așezi din nou pe foc, amesteci și dai deoparte. Separat, pui și smântâna pe foc, apoi o torni fierbinte peste caramel și mai ții pe foc 5 minute, apoi îl lași la răcit.

Umpli prima foaie cu cremă, nivelezi, așezi cealaltă foaie, pui dulceața de vișine, așezi cealaltă foaie, cremă și acoperi cu ultima foaie. Așezi deasupra popcornul și torni caramelul. Îl dai la rece până în momentul servirii.