Gem de caise cu mure

1 profimedia 0174693660 jpg jpeg

Fiindcă e sezonul caiselor şi murelor, iată cum să prepari un delicios gem de caise cu mure.

Ingrediente pentru gem de caise cu mure ● 1 kg caise bine coapte ● 300 g mure ● 300 g zahăr ● 1 lingură zeamă de lămâie

Cum prepari gem de caise cu mure:

Speli caisele, le scoţi sâmburii, le presari cu zahăr şi le laşi peste noapte. Le aşezi pe foc într-un vas cu fund dublu. Amesteci din când în când, adaugi murele bine spălate şi uscate şi zeama de lămâie. Fierbi până când ajungi la consistenţa dorită, dai deoparte şi îl răstorni în borcane sterilizate. Înfiletezi şi ţii borcanele cu gura în jos 10-15 minute, le acoperi cu pături, apoi le depozitezi în cămară.