Chiftele cu ton

chiftele orez jpeg

Copiii, cei mai pretenţioşi meseni, le vor adora şi-ţi vor cere să le prepari zilnic chiftele cu ton.

De ce ai nevoie pentru chiftele cu ton

1 ceapă

100 g ton, din conservă

100 g macaroane

200 ml lapte

60 g brânză

2 linguri făină

1 praf de sare

piper

4 linguri ulei

2 ouă

100 pesmet

ulei, pentru prăjit

Cum se prepară chiftele cu ton

Încingi într-o tigaie cele patru linguri de ulei şi căleşti ceapa tocată, până devine sticloasă. Adaugi bucăţile de ton, scurse şi amesteci. Separat, fierbi macaroanele în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, le scurgi şi le treci pe jub un jet de apă rece. Pui în tigaie făina, sare şi piper după gust şi torni laptele. Amesteci să nu se formeze cocoloaşe, şi laşi să clocotească până capătă consistenţa unui sos. Adaugi macaroanele şi brânza rasă, iar după ce s-au omogenizat dai deoparte.

Baţi oul şi pui pesmetul într-o farfurie. După ce s-a răcorit compoziţia, formezi cu mâna umedă chiftele, pe care le treci prin ou şi prin pesmet şi le prăjeşti în ulei încins, până devin aurii. Le scoţi pe şervete absorbante de hârtie.