Desert cu iaurt şi musli

desert cu iaurt si musli jpeg

Dacă nu ai timp de prepararea vreunui desert mai complicat care să necesite mai mult timp, poţi încerca această propunere a noastră.

Ce ai nevoie 200 g afine 50 g zahăr 500 g iaurt gras 4 linguri cu vârf de musli 100 g miere 1 esenţă de vanilie ½ plic gelatină

Cum se prepară

Se amestecă zahărul cu afinele, se încălzesc pe foc cât să se formeze un sirop şi se pun în blender. Se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu iaurtul, mierea şi esenţa de

vanilie. Se topeşte gelatina în 20 ml apă, se adaugă în crema de iaurt şi se toarnă în patru pahare. Se dau la frigider pentru circa o oră şi când se servesc se pune în fiecare pahar

câte o lingură de musli.