Frigărui cu somon

Mesele festive sau ocaziile speciale sunt momentele în care te poţi bucura de gustul reţetelor pe care nu le prepari zi de zi. Încearcă frigăruile cu somon, pe care invitaţii tăi le vor aprecia cu siguranţă.
Ingrediente
650 g file de somon
170 g unt
2 linguriţe usturoi pisat
zeama de la 1 lămâie
coaja rasă de la 1 lămâie
sare
piper
Mod de preparare
Cureţi pielea de pe somon şi îl tai cubuleţe. Le aşezi pe beţe speciale pentru frigărui. Dacă acestea sunt din lemn, le laşi în apă 30 de minute înainte de a le folosi, pentru a nu se aprinde. Topeşti untul într-un vas, pe baie de aburi. Îl dai la foc, până începe să fiarbă şi se închide uşor la culoare. Adaugi usturoiul, zeama şi coaja de lămâie, amesteci, şi mai laşi pe foc 1 minut.
Ungi somonul cu jumătate din sosul obţinut. Pui frigăruile pe grătar, 6-10 minute, întorcându-le din când în când. Serveşti cu sosul rămas.
Sursa http://www.lecremedelacrumb.com