Fursecuri cu gem
Nouă ne plac fursecurile foarte mult. Nu pierdem nicio ocazie să le preparăm, dacă aceasta se iveşte.
Ingrediente (8 porţii)
300 g făină 1 praf de sare 150 g unt 100 g zahăr pudră 50 ml lapte dulce gem de caise
2 linguri zahăr pudră cu aromă de vanilie
Cum se prepară
Se cerne făina cu praful de sare într-un castron mare. Se adaugă untul tăiat bucăţi şi se amestecă cu degetele, până se obţine un aluat sfărâmicios. Se adaugă zahărul, apoi laptele, frământând mereu, până se formează un aluat uniform, mai tare. Se înfăşoară în folie şi se pune la frigider o oră.
Se întinde aluatul în foaie de circa 6 mm grosime, se decupează, cu o formă specială, 36 de margarete. 24 de margarete se pun cu ajutorul unei spatule într-o tavă unsă, la distanţă de 2 cm una de alta. În interiorul celor 12 margarete rămase se decupează inimioare cu ajutorul unei forme, păstrând contururile margaretei întregi.
Din aluatul rămas de la această operaţiune, se întinde altă foaie de aluat şi se decupează alte 12 contururi de margarete cu inimioare la mijloc. Se coc 15-20 de minute, după care se lasă să se răcească. Se ung margaretele cu gem de caise, se aşază deasupra câte o margaretă cu inimioară, se pun pe un platou şi se presară cu zahăr pudră.