Ghiveci de legume la cuptor fără ulei

Este păcat să nu profiţi de bogăţia de legume a toamnei pentru a prepara un delicios ghiveci de legume la cuptor, fără ulei.
De ce ai nevoie pentru ghiveci de legume la cuptor fără ulei
3 cartofi
3 roşii
1 dovlecel
2 morcovi
2 ardei
2 cepe
½ conopidă
300 ml suc de roşii
100 g fasole verde
sare
piper
Cum se prepară ghiveci de legume la cuptor fără ulei
Cureţi legumele şi le tai cubuleţe, în timp ce ceapa o tai julien, iar conopida o rupi bucheţele. Amesteci toate legume, le asezonezi cu sare şi piper după gust şi torni peste ele sucul de roşii. Dai legumele la cuptor, la foc mic, împreună cu 150 ml de apă. Laşi să fiarbă până scade apa, iar legumele s-au înmuiat.