Paste cremoase cu pui şi broccoli
Când sunt condimentate şi gătite cum trebuie, bucheţelele de broccoli oferă un gust inedit preparatelor. Adaugă-le într-o reţetă de paste cremoase cu pui şi bucură-te de o masă copioasă.
Ingrediente
5 fâşii bacon, bucăţele
250 g broccoli
100 g unt
1 căţel de usturoi, pisat
30 g făină
550 ml lapte
200 g brânză
200 g piept de pui rumenit, bucăţele
300 g paste
sare
piper
Mod de preparare – Paste cremoase cu pui şi broccoli
Într-o tigaie, rumeneşti baconul la foc mediu, până devine crocant. Scoţi pe o farfurie. Căleşti bucheţelele de broccoli 2-3 minute, apoi le pui lângă bacon.
Adaugi untul în tigaie şi îl laşi la topit, la foc mediu. Amesteci cu făina şi usturoiul. Încorporezi laptele până la omogenizare. Combini cu jumătate din cantitatea de brânză. Adaugi pastele pregătite conform instrucţiunilor de pe ambalaj, bucăţelele de pui, baconul şi bucheţelele de broccoli. Sărezi şi piperezi, după gust. Presari restul de brânză. Dai la cuptor 5 minute, până ce brânza se rumeneşte uşor la suprafaţă. Serveşti după ce s-au răcit puţin.
Sursa http://www.5boysbaker.com