Prăjiturele de ciocolată cu seminţe
Pentru o gustare dulce , al cărei gust ademenitor va persista mult timp, nu ai nevoie de mai mult de 15 minute petrecute în bucătărie.
Ingrediente (1 tavă)
300 g ciocolată neagră 500 g smântână pentru frişcă 300 g fructe uscate 400 g seminţe descojite (floarea-soarelui, dovleac, alune) seminţe dovleac, pentru decor
Mod de preparare
Topeşti ciocolata pe baie de aburi împreună cu smântâna pentru frişcă şi amesteci până se omogenizează. Toci fructele şi seminţele şi le adaugi în ciocolată. Torni compoziţia într-o tavă tapetată cu hârtie, o nivelezi, presari seminţele de dovleac pentru decor şi dai tava la rece peste noapte.