Rondele de varză cu usturoi, la cuptor

Rondelele de varză sunt o gustare mai puţin întâlnită, însă în combinaţie cu usturoi şi mirodeniile potrivite se transformă într-un adevărat deliciu pe care trebuie să îl încerci!
De ce ai nevoie pentru a pregăti rondele de varză cu usturoi
1 varza albă, tăiată rondele
3 căţei de usturoi
50 ml ulei de măsline
maghiran, după gust
sare, după gust
piper, după gust
pătrunjel, tocat
zeama de la ½ lămâie, opţional
Cum pregăteşti rondelele de varză cu usturoi
Încălzeşti cuptorul la 220 de grade. Amesteci într-un bol uleiul de măsline şi usturoiul pisat, apoi îl dai printr-o strecurătoare şi presari în el maghiran, după gust. Aşezi rondelele de varză taiate potrivit, nu foarte subţire, într-o tavă tapetată. Le ungi cu amestecul de ulei şi usturoi. Condimentezi cu sare şi piper. Dai la cuptor 15 minute, apoi le întorci pe partea cealaltă pentru încă aproximativ 10 minute. Serveşti cu pătrunjel tocat pe deasupra şi zeamă de lămâie, dacă doreşti.
Sursa http://www.cookingclassy.com