Salată cu surimi

salata de surimi jpeg

Imaginaţia în bucătărie este foarte importantă. Poţi adapta reţete după bunul plac şi poţi înlocui ingrediente, iar rezultatul să fie tot delicios. De puţină imaginaţie ai nevoie şi pentru această reţetă.

Ingrediente (4 porţii)

500 g surimi congelat 1 cutie porumb 5 ouă 2 legături ceapă verde 1 legătură pătrunjel verde 1 ceapă roşie mare 300 ml iaurt de bivoliţă 250 ml maioneză 1 ardei iute sare piper

Mod de preparare

Laşi surimi la decongelat, îi scoţi din plasticul în care sunt ambalaţi, îi clăteşti în puţină apă rece şi-i usuci cu un prosop. Îi toci rondele şi-i pui într-un castron. Opreşti câteva rondele pentru decor.

Fierbi ouăle în apă cu sare. Le laşi să se răcească, le cureţi de coajă, le tai cubuleţe şi le pui peste surimi. Porumbul îl scurgi bine de zeamă şi-l răstorni în castron. Adaugi ceapa roşie tăiată julien, ceapa verde, ardeiul iute şi pătrunjelul tocate mărunt.

Pui iaurtul şi maioneza, condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi amesteci bine. O aşezi într-un vas şi o decorezi cu surimi oprit şi cu frunzele de pătrunjel.