Sărăţele cu caşcaval şi chimen
Sărăţele cu caşcaval şi chimen, o gustare la îndemâna oricui.
Sărăţele cu caşcaval şi chimen
Pregăteşte aceste sărăţele cu caşcaval şi chimen pentru o gustare delicioasă şi săţioasă.
Dificultate medie/Preparare: 1 h/2 tăvi
Ingrediente:
300 g făină
300 g caşcaval
150 g unt
100 g smântână grasă
1 gălbenuş, pentru uns
50 g chimen
Mod de preparare: Sărăţele cu caşcaval şi chimen
Tai untul rece cubuleţe şi-l amesteci cu făina cernută. Frămânţi până obţii un aluat nisipos. Adaugi caşcavalul dat prin răzătoare, apoi încorporezi smântâna. Aduni aluatul într-o bilă, îl înveleşti în folie alimentară şi-l dai la frigider o oră. Ulterior, îl întinzi, cu grosimea de 1 cm, pe masa tapetată cu făină, îl ungi cu gălbenuşul bătut şi presari chimenul.
Tai aluatul fâşii sau în ce forme îţi doreşti. Pui sărăţelele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Coci sărăţelele 20 de minute, la 180 °C.
FOTO: Profimedia