Şniţel de varză
Bogată şi impunătoare, bucătăria din Ardeal e demnă urmaşă a Imperiului Austro-Ungar. Ardelenii nu se joacă atunci când vine vorba de mâncare, de aici şi abundenţa de ingrediente „puternice“, condimente tari şi sosuri onctuoase. Chef Andrei Ţandără a cules mai multe reţete din această zona şi vă recomandă să le preparaţi pentru cei dragi.
Ingrediente:
800 g varză albă
3 ouă
¼ linguriţă boia turcească
2 ramuri busuioc verde
sare, piper, după gust
făină
ulei, pentru prăjit
salată mixtă
dressing de iaurt, opţional
Mod de preparare:
Cureţi varza de frunzele exterioare, o tai în sferturi, apoi în felii groase de un cm, cu tot cu cotor, pentru ca foile să nu se desprindă. Baţi ouăle cu sare, piper, boia şi cu busuiocul tăiat mărunt. Dai fiecare felie de varză prin făină, apoi prin ou. Repeţi operaţia încă o dată.
Prăjeşti şniţelele de varză în baie de ulei, până devin rumene. Le scoţi pe şerveţele absorbante.
Le serveşti pe un pat de salată mixtă sau, dacă vrei, cu un dressing de iaurt.
În prezent, Andrei Ţandără creează gusturi şi poveşti în bucătăria Spoonful, prima cantină cu design din clădirea unui sediu de bancă, pe Calea Victoriei nr. 15. El are însă o lungă istorie în bucătărie, domeniu în care activează de mai bine de 15 ani. Andrei a prezentat şi emisiuni pe teme culinare, printre care „Flavours, 3 bucătari “ şi „Click! Poftă Bună!“, de la Prima TV. Pasiunea pentru gătit a apărut în copilărie, insuflată de bunicile sale. Andrei crede că românii au cu adevărat preparate tradiţionale, unice: „Noi avem o cultură culinară foarte bogată în afumături şi în brânzeturi, dar nu este valorificată aşa cum ar trebui“, a spus el.
FOTO: Sorin Stana