Probioticele, vitale pentru sănătatea ta. Ce alimente poţi consuma?

2 shutterstock 1128487721 jpg jpeg

Probioticele sunt microorganisme vii şi se pot găsi atât în alimentele fermentate, cât şi sub formă de suplimente şi în produsele cosmetice. Contrar convingerilor că bacteriile sunt rele pentru sănătate, există şi acele bacterii prietenoase care o protejează.

Majoritatea microorganismelor care se găsesc în produsele bogate în probiotice sunt asemănătoare cu bacteriile care trăiesc natural în organismul tău.

Acestea nu trebuie confundate cu prebioticele, acele fibre alimentare care hrănesc probioticele aflate deja în intestin. De altfel, flora intestinală constă în sute de tipuri de microorganisme, iar probioticele sunt cele care o ajută să funcţioneze în mod eficient.

nu trebuie confundate cu prebioticele

Probioticele pot avea şi alte responsabilităţi, printre care:

  • reduc inflamaţiile sistemice (cronice)
  • reduc simptomele depresiei şi anxietăţii
  • reduc nivelului colesterolului rău din sânge
  • reduc tensiunea arterială
  • îmbunătăţeşte sistemul imunitar
  • pot menţine sănătatea pielii

Cele mai cunoscute  grupuri de probiotice sunt cele din categoria Bifidus, Lactobacilii şi Saccharomyces boulardii (drojdie).

Etichetele produselor fermentate pot descrie probioticele ca fiind culturi active, ceea ce înseamnă că sunt încă în viaţă. De altfel, dacă un produs este la raft şi nu în frigider, cel mai probabil nu conţine probiotice active.

Cele mai bogate alimente în probiotice sunt:

alimente în probiotice

  • brânza Cheddar, Gouda şi mozzarella
  • kefir
  • iaurt
  • castraveţi muraţi
  • kimchi, o mâncare tradiţional coreeană
  • kombucha, un ceai fermentat
  • miso, dressing tradiţional japonez
  • varză murată
  • măsline murate
  • produse din soia fermentată

Nu toate alimentele fermentate conţin culturi active. De exemplu:

  • berea
  • vinul
  • sosul de soia
  • pâinea cu maia

Alimentele cu probiotice pot avea efecte secundare?

Se întâmplă ca unele persoane să se confrunte cu stări de greaţă sau cu gaze intestinale după ce au consumat probiotice.

după ce au consumat probiotice.

Este necesar ca femeile însărcinate şi cei care urmează un regim alimentar să ceară sfatul unui specialist în nutriţie cu privire la consumul de alimente probiotice sau la administrarea de suplimente. Probioticele pot avea urmări negative mai mari în cazul bebeluşilor născuţi prematur şi al persoanelor cu probleme grave de sănătate precum HIV şi SIDA, dar şi alte afecţiuni.

Reţetă de Kimchi, o mâncare delicioasă şi bogată în probiotice 

2 shutterstock 1543686266 jpg jpeg

Reţeta tradiţională se prepară din varză chinezească şi ridichi daikon, însă poţi avea la îndemână şi alimente româneşti. 

Ingrediente

  • ½  kg varză murată
  • 1 legătură ridichi, de preferat murate
  • 1 lingură creveţi săraţi şi mărunţiţi
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 ardei iute
  • 1 lingură ghimbir ras
  • 1 lingură usturoi pudră
  • ½ linguriţă zahăr sau miere
  • 2 linguri sos de peşte

Mod de preparare

Toci mărunt jumătatea de varză murată. Cureţi, speli şi tai felii ridichiile crude în cazul în care nu ai ridichii murate şi tai mărunt ceapa verde. Pui într-un bol sau într-un borcan mare varza murată, ceapa verde şi feliile de ridichi.

Adaugi sosul de peşte, pudra de usturoi, zahărul sau mierea, ardeiul iute tocat şi, dacă doreşti, o lingură cu creveţi mărunţiţi. Amesteci foarte bine compoziţia şi o torni într-un borcan. Este necesar să laşi un spaţiu de 1-2 cm între compoziţie şi capacul borcanului pentru ca aromele şi zeama să se îmbine armonios. Dai borcanul deoparte, pe o tejghea.

După trei zile de fermentare, preparatul poate fi gata, însă nu suficient. Poţi lăsa la frigider pâna la două săptămâni pentru ca procesul de fermentare să fie complet. După ce este gata, poţi servi cu puţin ulei de măsline sau de susan.

Poftă bună!

Foto: Shutterstock.com

Încearcă şi reţeta de Supă de kimchi

Supă de kimchi

1 supa de kimchi jpg jpeg