Reţetă uşoară de lasagna

1 lasagna cu ciuperci si sos bechamel jpg jpeg

Lasagna este constituită din mai multe straturi şi cea mai cunoscută variantă de lasagna este cea cu carne tocată, varianta care conţine un strat de paste, unul de sos bechamel, unul de carne tocată şi unul de parmezan. Iată reţeta noastră uşoară de lasagna.

Ingrediente:

400 gr foi lasagna 200 gr parmezan

pentru umplutura de carne:

500 gr carne tocată

2 cepe

200 ml vin roşu

400 gr roşii cuburi

sare, piper

oregano

pentru sosul bechamel:

100 gr unt

2 linguri făină

500 ml lapte

sare, piper

nucşoară după gust

Mod de preparare: 

Toacă mărunt ceapa şi căleşte-o în puţin ulei doar cât să devină translucidă.  Adaugă carnea tocată şi amestecă din când în când. În momentul în care compoziţia devine uscată adaugă vinul şi lasă pe foc până când carnea este bine gătită.

Adaugă roşiile cuburi, sarea, piperul şi oregano şi dă în câteva clocote până ce roşiile sunt bine fierte.

Pregăteşte sosul bechamel. Într-o crăticioară topeşte untul. Adaugă făina în untul fierbinte. Dă deoparte de pe aragaz şi amestecă până la omogenizare. Adaugă laptele puţin câte puţin şi dă într-un clocot atât cât să se îngroaşe uşor. Adaugă nucşoara, sarea şi piperul. Cantitatea de lapte poate varia în funcţie de cât de gros vreţi să fie sosul. Pune în tavă un strat de foi.

Toarnă deasupra câteva linguri de sos bechamel. Peste sosul bechamel punem un strat de carne tocată. Peste carne rade parmezan.

Pune din nou un rând de foi, repetă, până termini.Dă la cuptor la 200 grade pentru circa 30-40 minute.