Ciorbă de fasole cu ardei (intoleranţă la gluten)

Celor cu intoleranţă la gluten le sunt interzise toate produsele care conţin proteine de grâu, orz, ovăz, secară (făină, griş, pâine, paste, biscuiţi sau napolitane), prăjituri cu blaturi, sosuri, muştar. Atenţie şi la mezelurile şi brânzeturile cu adaosuri de gluten, la îngheţată, pufuleţi, chipsuri ori fulgi de porumb! Sunt permise toate fructele şi legumele, năutul, carnea, laptele şi orezul.
Ingrediente
500 g fasole boabe 2 ardei graşi roşii ½ ardei gras roşu, pentru ornat 2 cartofi potriviţi 1 linguriţă cimbru 1 legătură pătrunjel sare piper sucul de la 1 lămâie, opţional 1 ceapă smântână, opţional
Mod de preparare
Speli în mai multe ape fasolea şi o laşi peste noapte la înmuiat. O fierbi în trei ape, în ultima pui un praf de sare. Cureţi, tai ceapa şi ardeii graşi, apoi îi căleşti în puţin ulei. Adaugi un pic de apă. După 30 de minute de când a început să fiarbă fasolea, adaugi cartofii curăţaţi şi tăiaţi cuburi, ceapa şi ardeii. Amesteci şi laşi să fiarbă, la foc mediu. Potriveşti de sare şi piper. Tot acum poţi acri şi cu sucul de lămâie. Spre sfârşit, presari pătrunjelul şi ardeiul tăiate mărunt. O poţi servi cu smântână.