Fursecuri de post (colesterol mărit)

fursecuri de post colesterol jpeg

Întâmpină-ţi prietenii cu aceste fursecuri şi o cană de cafea fierbinte. Sunt de post şi recomandate în cazul în care ai colesterol mărit.

Ingrediente (1 tavă)

250 g făină 100 ml ulei 1 praf de sare 100 g zahăr brun coaja şi zeama de la ½ lămâie ½ linguriţă praf de copt 1 plic zahăr vanilat

Mod de preparare

Dai drumul la cuptor şi aşezi hârtie de copt într-o tavă. Amesteci făina cu sarea şi praful de copt, stins cu zeamă de lămâie. Combini uleiul cu zahărul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie şi încorporezi făina în ploaie, amestecând până se omogenizează. Pui compoziţia în poş şi formezi fursecuri în ce forme doreşti, direct în tavă. Ţii la cuptor până se rumenesc fursecurile.