Mousse din năut

mousse din naut jpg

Încearcă acest desert rapid și delicios, care conține alternative sănătoase ale zahărului și care o să fie cu siguranță pe placul întregii familii.

Ingrediente

1 conservă de năut

coaja rasă de la o portocală mică

150 g ciocolată neagră, topită

îndulcitor natural, după gust

esență de vanilie

Mod de preparare

Scurgi năutul din conservă, având grijă să păstrezi lichidul de conservare. Este important să folosești acest lichid numit aquafaba, care nu are adăugate săruri sau alți aditivi. Lași aquafaba 30 de minute la frigider, apoi o bați cu mixerul până devine bezea, circa 10 minute, la viteză mare, sau până când formează vârfuri rigide și spumoase, asemănătoare cu cele obținute din albușurile bătute. Pui deoparte puțină aquafaba pentru decor.

Topești ciocolata neagră pe baie de abur, având grijă să amesteci frecvent pentru a evita arderea. Adaugi esență de vanilie în ciocolată topită, pentru o aromă suplimentară. Pui coaja rasă de portocală, îndulcitorul și amesteci.

Încorporezi, treptat, ciocolata topită în aquafaba bătută, amestecând ușor până când toate ingredientele sunt complet încorporate și obții o consistență omogenă. Pui mousse-ul rezultat în pahare, adaugi aquafaba oprită, decorezi cu ciocolată rasă și refrigerezi mousse-ul cel puțin 1-2 ore, pentru a se întări.