Colăcei cu miere
De Sfântul Ştefan, în unele zone din ţară se prepară pâinicile lui Ştefan. Acestea sunt, de fapt, colăcei dulci, dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unşi cu miere. Se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
Pentru aluat
- 500 g făină
- 60 g unt
- 20 g drojdie
- 250 ml lapte cald
- 2 ouă
- 1 praf sare
- 1-2 linguri zahăr pudră
- 1 ou, pentru uns
Pentru uns
- 100 g miere
- 30 g stafide
Cerni făina. Separat, freci drojdia cu puţin zahăr şi cu 1-2 linguri de lapte, apoi răstorni amestecul în făină şi începi să frămânţi aluatul. Încorporezi ouăle unul câte unul, restul de lapte, zahărul, untul şi sarea. Frămânţi un aluat elastic pe care-l laşi la crescut.
Rulezi aluaul, îl împarţi în părţi egale, din care formezi biluţe. Le pui într-o tavă cu hârtie de copt. Le ungul cu oul bătut, pui pe fiecare câte o stafidă şi le mai laşi la dospit 20 de minute. Le dai la cuptor, la foc mediu, până se rumenesc.
Când sunt gata, le laşi la răcorit, apoi le ungi cu miere.