Cum faci sarmale delicioase pentru Crăciun. Reţeta pe care trebuie să o încerce orice gospodină
Nelipsite de pe masa de Crăciun sunt, fără doar şi poate, sarmalele. Gustoase şi uşor de făcut, acestea sunt preparatul preferat de mulţi români, fapt pentru care îţi propunem să încerci această reţetă simplă.
Ingrediente necesare pentru sarmale de Crăciun:
- două kilograme de carne cu grăsime - 500 de grame de carne macră - 15 linguri de orez - patru cepe - 200 de grame de piept afumat - patru morcovi - 500 ml de zeamă de varză - sare şi piper, după gust - cimbru uscat - două verze acre - 200 de grame de bulion ori suc de roşii
Mod de preparare sarmale de post:
Pune varza la desărat în apă rece în funcţie de cât de sărată este. Spre exemplu, dacă este foarte sărată o poţi pune de seara până dimineaţa sau, în caz contrar, doar o oră sau două.
Trece prin maşina de tocat carnea şi ceapa, după care amestec-o cu orez, sare, piper şi jumătate din cantitatea de morcovi trecută prin răzătoare.
Ulterior, curăţă fiecare foaie de varză de cotoare şi taie-o, în cazul în care este prea mare. Se pune umplutură cât o nucă şi se rulează aşezând sarmalele în cratiţă pe un strat de varză tocată şi alternativ cu pieptul afumat de porc.
În cratiţă se pun şi morcovii rămaşi trecuţi, de asemenea, prin răzătoare, se aşază cimbrul, piperul boabe şi dafinul. Se toarnă zeamă de varză, bulionul şi apă cât să le acopere. Se pun la fiert acoperit pentru aproximativ trei ore.