Cum se fac cele mai bune clătite

Uneori ţi se rup în tigaie când încerci să le întorci, altă dată sunt prea tari când se răcesc, ca să nu mai vorbim de momentele în care trebuie să adaugi mereu ulei ca să fii sigură că le vei putea desprinde de tigaie. Dacă toate aceste situaţii ţi se par cunoscute, află cum se fac cele mai bune clătite.
De ce ai nevoie pentru clătite
125 g făină
1 ou
300 ml lapte
1 praf de sare
1 cub unt
Cum se prepară clătitele
Amesteci sarea cu făina. Combini oul cu laptele până când se omogenizează, apoi încorporezi făina. Ungi tigaia cu unt şi pui un polonic de compoziţie. Înclini tigaia pentru ca aluatul să se împrăştie uniform. Când clătita s-a rumenit puţin, o întorci. O umpli cu gem, ciocolată sau fructe.