Pâine grecească cu măsline

masline paine jpeg

La brutărie „ne fac cu ochiul“ tot felul de bunătăţi, dar cu puţină pricepere putem umple şi bucătăria noastră de aromele tentante ale pâinii din cuptor. Iată o reţetă foarte bună de pâine grecească cu măsline.

Câteva felii proaspete şi crocante merg de minune cu o salată de roşii sau de vinete. Ce zici? Ingrediente

650 g făină neagră sau intermediară

25 g drojdie proaspătă

300 ml apă călduţă

5 linguri ulei de măsline

2 linguriţe sare

1 lingură oregano

150 g măsline negre, fără sâmburi, feliate

Preparare

Amesteci drojdia cu puţină apă şi o lingură de făină. Laşi maiaua să dospească circa 30 de minute. Între timp, faci o infuzie din restul de apă şi oregano, o laşi 5-6 minute şi o strecori.

Amesteci maiaua cu restul de făină, infuzia de oregano strecurată, sare şi ulei. Frămânţi bine ingredientele până obţii un aluat omogen.

Adaugi măslinele, frămânţi din nou delicat pentru a nu zdrobi măslinele, apoi acoperi aluatul cu un prosop şi îl laşi la crescut circa 45 de minute.

Aşezi aluatul pe planşetă, îl frămânţi puţin, după care modelezi două pâini. Le aşezi într-o tavă tapetată cu folie de copt, le laşi să mai stea la crescut circa 40 de minute, apoi le introduci în cuptorul bine încins, circa 35-40 de minute până se rumenesc frumos deasupra.