Pâinici - Cravaicinia
În toate gastronomiile lumii pâinea ocupă un loc important. Iată o reteță deosebită din Macedonia.
Ingrediente pentru pâinici - Cravaicinia
600 g făină
20 g drojdie
400 ml apă
1 linguriță zahăr
1 linguriță sare
Mod de preparare
Se dizolvă drojdia în apa calduță, se adauga o linguriță de faină, o linguriță de zahăr și asteptați zece minute pentru ca drojdia să dospească.
Turnați făina, sarea și drojdia într-un vas mai adânc și amestecați toate acestea. Când aluatul devine omogen, se frământă bine, pană când se separă de vas și se lasă o oră la temperatura camerei sa crească.
Se pune aluatul pe suprafața de lucru presărată cu făina și se amestecă bine din nou. Apoi se împarte aluatul în aproximativ zece bucăți egale și se fac biluțe din ele. Pe o foaie de copt unsă se pun biluțele și se mai lasă aproximativ jumatate de oră să crească ușor, apoi se coc jumătate de oră, într-un cuptor preîncălzit la 220° C.
Marjan Mihajlov,
Asociația Macedonenilor din România