Tort dietetic fără făină

Tort dietetic fără făină jpeg

Reţeta aceasta de tort dietetic fără făină este extrem de simplă şi sănătoasă. Tot mai multă lume realizează toxicitatea zahărului, iar reţetele alternative de dulciuri dietetice sunt din ce în ce mai la modă. Lucru care este foarte benefic pentru noi. Iată, aşadar, reţeta tortului de ciocolată dietetic fără făină.

Ingrediente Tort dietetic fără făină:

- 6 linguri de cacao - 5-6 ouă - 6 linguri de unt dietetic - 1 lingură extract natural de vanilie - 250 grame fasole neagră, de preferat (o conservă) - 1 linguriţă de praf de copt - Jumătate linguriţă de bicarbonat de sodiu - Jumătate linguriţă sare - Jumătate de cană de îndulcitor natural xylo - 2 linguriţe îndulcitor natural stevia - 1 lingură apă

Mod de preparare Tort dietetic fără făină:

Ingredientele pentru îndulcirea tortului sunt 100% naturale şi se găsesc fără probleme pe internet. Dacă nu vrei să încerci, poţi pune miere. Fasolea este excelent înlocuitor pentru făină, are multe fibre şi este foarte sănătoasă pentru rinichi.

3 din 5 sau 6 ouă se pun în blender, împreună cu boabele de fasole stoarse şi se mixează foarte bine. Se adaugă apoi lingura de extract de vanilie şi se mai amestecă puţin la blender.

Se ia untul şi se pune într-un bol, unde se amestecă cu îndulcitorul xylo şi stevia cu ajutorul unui mixer. Se poate adăuga îndulcitor dacă mai este cazul, în funcţie de gusturile fiecăruia. Se adaugă apoi, pe rând, restul de ouă.

Se amestecă acum într-un bol separat cacao împreună cu praful de copt şi cu bicarbonatul de sodiu. Înainte de amestec ar fi bine să cerni cacao, astfel se evită formarea de cocoloaşe. Se amestecă bine cu telul.

Amestecul de boabe de fasole se pune peste amestecul de cacao, imediat după se pune şi amestecul de ouă. Toate acestea se mixează bine până se omogenizează. Se pune şi lingura de apă şi se mai amestecă încă puţin.

Compoziţia trebuie să fie lichidă şi se pune la copt la 180 de grade între 40 şi 50 de minute. Se testează cu ajutorul unui cuţit sau scobitoare. Tortul este gata şi poate fi ornat cu frişcă dietetică sau orice altă cremă dietetică.

Dacă preferi tortul cu budincă şi fructe, dar care să fie dietetic şi foarte uşor, iată şi reţeta de tort sărac în calorii cu budincă şi fructe de pădure, un deliciu care nu te îngraşă.

tort sărac în calorii cu budincă şi fructe de pădure, un deliciu care nu te îngraşă