Tortilla cu ton

tortilla bun jpeg

Cititoarea noastră fidelă Oana Maria Gârna te invită să pregăteşti astăzi o delicioasă tortilla cu ton.

Ingrediente

1 kg cartofi 2 cutii mici de ton în suc propriu 7 ouă 2 roşii frunze de salată verde muştar sare piper ulei

Preparare

Cureţi cartofii de coajă, îi speli, îi tai rondele potrivit de groase pe care le prăjeşti în ulei până când se înmoaie şi prind puţină culoare. Când s-au prăjit cartofii, îi scoţi şi-i scurgi bine de ulei, adaugi sare şi laşi la răcit. Baţi bine cinci ouă cu puţină sare şi le adaugi peste cartofii care s-au răcit puţin. Într-o tigaie, pui două linguri de ulei la încins, îl întinzi bine, după care torni cartofii amestecaţi cu ouăle.

Uniformizezi bine tortilla cu o furculiţă în toată tigaia, pentru a-i da o formă rotundă. Dai focul potrivit spre mic, pentru ca oul să nu se ardă la exterior şi să rămână crud la interior. Laşi aproximativ 5-7 minute pe o parte, timp în care mişti tigaia ca să nu se prindă tortilla. Răstorni apoi pe o farfurie de mărimea tigăii şi o reaşezi în tigaie pe partea necoaptă.

O mai laşi 5-7 minute şi pe partea cealaltă, timp în care mişti tigaia ca să nu se prindă. Scoţi tortilla pe un platou. Faci o maioneză din două gălbenuşuri, o linguriţă de muştar şi din ulei.

Scurgi tonul, după care îl amesteci cu maioneză, sare şi cu piper. Această compoziţie o torni peste tortilla, aşezi frunze de salată verde şi felii de roşii. Faci o omletă din două ouă bătute bine cu un praf de sare, pe care o întorci de pe o parte pe alta şi o pui peste feliile de roşii ca un capac. Este o reţetă laborioasă, dar merită. Poftă bună!