Budincă de conopidă cu şuncă

budinca de conopida cu sunca jpeg

Nelipsite din pieţe în acest anotimp şi recomandate în mai toate afecţiunile stomacale, legumele şi verdeţurile proaspete nu sunt scumpe şi-ţi garantează preparate uşoare şi sănătoase, care, consumate zilnic, se transformă în adevărate „pansamente“ gastrice. Este cazul şi al acestei reţete de budincă de conopidă cu şuncă.

Budincă de conopidă cu şuncă - Ingrediente

1 conopidă

2 ouă

100 g brânză de vaci

100 g telemea puţin sărată

sare

100 g şuncă

unt

3 linguri pesmet

Budincă de conopidă cu şuncă - Mod de preparare

Speli bine conopida, o desfaci în bucheţele mici şi o pui la fiert cu un praf de sare. Într-un bol, baţi ouăle cu un praf de sare, adaugi brânza de vaci, şunca tăiată şi telemeaua sfărâmată şi amesteci bine. Ungi vasul termorezistent cu puţin unt şi îl tapetezi cu jumătate din cantitatea de pesmet. Presari pe toată suprafaţa bucheţelele de conopidă şi torni compoziţia de brânză şi ou, apoi şi restul de pesmet. Dai la cuptor până se rumeneşte frumos.