Chifle umplute cu ciuperci şi kaizer

chifle ciuperci kaizer shutterstock 64845460 jpeg

Un aperitiv potrivit pentru orice ocazie şi care poate fi gata în aproape o oră.

Ingrediente

Pentru chifle

350 g făină 1 ou 150 ml lapte bătut 60 g unt 20 g drojdie de bere 1/2 linguriţă sare 1 linguriţă zahăr Pentru umplutură

1 ceapă mică

100 g kaizer

1 lingură unt

5-6 ciuperci

1 ardei gras (roşu)

cimbru

busuioc

sare

piper

1 ou pentru uns

Cum se prepară

Se cerne făina într-un castron mare, se adaugă sarea, drojdia frecată cu zahărul şi o lingură de apă călduţă, apoi se adaugă laptele bătut, oul şi untul topit. Se frământă energic până se obţine un aluat omogen, elastic şi uşor de modelat. Se acoperă şi se lasă la dospit, într-un loc cald, circa 40 de minute.

Între timp, se taie ceapa mărunt, se căleşte cu kaizerul tăiat cubuleţe şi untul, până se înmoaie. Se adaugă ciupercile tăiate mărunt, ardeiul gras curăţat de seminţe şi tăiat

cubuleţe şi se continuă călirea, amestecând din când în când, până scade bine zeama. Se condimentează cu cimbru, busuioc, sare şi piper, după gust, apoi se lasă la răcit.

Se împarte aluatul în 15-16 bucăţi egale, se rotunjeşte cu podul palmei fiecare bucată de aluat, se face o deschizătură în care se pune câte o lingură din umplutura cu ciuperci şi kaizer, apoi se sigilează deschizătura şi se aplatizează uşor dându-i forma unei chifle. Se procedează la fel cu restul de aluat până se epuizează umplutura.

Se aşază chiflele într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină, se ung deasupra cu ou bătut şi se pun la cuptor, la temperatură potrivită, circa 30-40 de minute, până se rumenesc frumos. Se servesc calde.

Sursa foto: Shutterstock