Tort cu mousse de ciocolată

Tort jpeg

Această reţetă am primit-o de la cititoarea noastră Elena Ioana Isac din Sibiu. Vă mulţumim! Aşteptăm şi reţetele voastre la adresa retete@click.ro!

Ingrediente:

Pentru blat: 7 ouă 7 linguri zahăr 6 linguri făină 2 linguri cacao esenţă vanilie sau rom

250 g zahăr

500 ml apă

4 linguri ness

½ baton vanilie

2 ouă

60 g zahăr

200 g ciocolată

50 ml cafea

200 g frişcă

250 g ciocolată

200 ml smântână lichidă

30 g miere

50 g unt moale

50 ml vin Marsala sau lichior

Mod de preparare:

Pentru blat, baţi albuşurile cu 5 linguri de zahăr, iar gălbenuşurile le freci cu 2 linguri de zahăr şi esenţa. Încorporezi lejer gălbenuşurile peste albuşuri, cerni deasupra făina cu cacaua şi amesteci uşor. Tapetezi o formă rotundă de tort, de 24 cm, cu hârtie de copt şi torni compoziţia. Dai la copt blatul, la foc potrivit, testezi cu o scobitoare când e gata.

Pentru mouse-ul de ciocolată, baţi albuşurile cu 30 grame de zahăr şi, separat, gălbenuşurile cu 30 grame de zahăr. Baţi frişca. Pui ciocolata la topit pe baie de aburi şi, când e gata adaugi cafeaua calduţă şi omogenizezi. Amesteci cu o spatulă ciocolata cu gălbenuşurile, apoi încorporezi albuşurile şi la final frişca. Dai la frigider pentru minimum 30 de minute înainte de-a o folosi.

Pentru sirop, pui toate ingredientele pe foc până se topeşte zahărul şi laşi la răcit.

Pentru glazură pui pe foc smântâna lichidă cu mierea până când se încălzeşte, apoi torni peste ciocolata rasă. Pui pe baie aburi şi amesteci într-una. Adaugi untul până omogenizezi şi, la sfârşit, torni vinul Marsala şi mai laşi 2-3 minute. Laşi la răcit. Tai blatul în două şi le însiropezi foarte bine. Întinzi mousse-ul pe blatul de jos, apoi aşezi al doilea blat şi dai la frigider pentru minimum 2 ore. Scoţi tortul şi îl pui pe un grătar. Torni glazura, toată glazura care curge de pe tort o aduni şi o torni din nou. Repeţi procedeul până rămâne toată glazura pe tort.

Poţi orna cu nuca măcinată şi cu figurine de ciocolată.