Ouă umplute cu avocado
Iată o reţetă sănătoasă și delicioasă de ouă umplute.

Ingrediente
6 ouă
1 avocado copt
1 linguriță muștar clasic
1 lingură zeamă de lămâie
1 linguriță ulei de măsline
1 linguriță iaurt grecesc
sare
piper
frunze de mentă sau microplante, pentru decor
Mod de preparare
Fierbi ouăle tari, 10 minute. Le pui imediat în apă rece și le cureți de coajă.
Pregătești umplutura: tai ouăle jumătăți și scoți gălbenușurile. Le pui într-un bol împreună cu pulpa de avocado, iaurtul, zeama de lămâie, muștarul și uleiul de măsline. Pasezi totul cu furculița sau mixezi cu blenderul până obții o cremă fină. Potrivești de sare și piper.
Torni compoziția într-un poș sau folosești o linguriță și umpli jumătățile de albuș cu cremă. Presari piper negru proaspăt măcinat și decorezi cu frunzulițe de mentă sau microplante. Servești imediat sau păstrezi la rece până la servire.