Ştrudel cu mere şi scorţişoară

strudel cu mere jpeg

Deserturile preparate în casă vor fi întotdeauna cele mai bune şi cei mici vor aştepta cu nerăbdare să termini de preparat dulcele. Un desert delicios şi uşor de preparat este ştrudelul cu mere şi scorţişoară.

De ce ai nevoie pentru ştrudel cu mere şi scorţişoară

Pentru aluat

300 g făină

50 g unt

25 g zahăr

1 ou

90 ml lapte

1 praf de sare

Pentru umplutură

2 mere

2 linguri unt

30 g fulgi de migdale

coaja de la ½ de lămâie

3 linguri zahăr brun

scorţişoară, după gust

Pentru glazură

60 g zahăr

1 linguriţă esenţă de vanilie

4 linguri lapte

Cum se prepară ştrudelul cu mere şi scorţişoară

Combini făina cu sarea, zahărul, untul şi amesteci până când capătă o consistenţă sfărâmicioasă. Torni laptele treptat şi frămânţi până când obţii un aluat omogen. Îl înfăşori în plastic şi-l dai la rece 30 de minute.

Pentru umplutură, tai mărul curăţat cubuleţe şi-l amesteci cu zahărul, coaja de lămâie, fulgii de migdale, jumătate din untul topit şi scorţişoara.

Dai drumul la cuptor, întinzi aluatul şi-l tai fâşii pe margini. Pui umplutura şi împleteşti marginile aluatului. Ungi ştrudelul cu restul de unt topit şi-l dai la cuptor până când se rumeneşte.

Amesteci toate ingredientele pentru glazură până când obţii o pastă şi torni glazura peste ştrudel după ce s-a răcit.

Sursa https://anitalianinmykitchen.com

https://anitalianinmykitchen.com