Iaurtul îngheţat a apărut în anii 1970, în SUA, ca alternativă mai sănătoasă, cu mai puţine grăsimi, la îngheţata clasică. În 1978, o companie din Boston a început să-l producă pe scară largă şi să-l comercializeze ambalat. Popularitatea acestui desert a crescut în deceniile următoare, iar în 1990 iaurtul îngheţat reprezenta 10% din piaţa deserturilor congelate.

 

Ingrediente  

400 g zmeură

600 g iaurt grecesc (10% grăsime)

50 g zahăr pudră

zeama de la ½ lămâie

4 linguri miere

1 linguriţă extract de vanilie

Speli zmeura şi pui trei sferturi din cantitate în blender, împreună cu zahărul pudră şi zeama de lămâie. Mixezi până obţii un piure. Pui piureul în forme sau în pahare de plastic de unică folosinţă şi le dai la congelator o oră.

Amesteci iaurtul cu mierea şi extractul de vanilie şi îl distribui în mod egal în forme, peste piureul de zmeură. Dai din nou la congelator 1-2 ore.

Tai grosier zmeura rămasă, o presari peste iaurt şi înfigi în mijlocul formelor beţişoare de lemn. Pui din nou în congelator câteva ore. Îl ţii 10-15 minute la tempertura camerei înainte de a-l servi şi îl decorezi după imaginaţie.

FOTO Shutterstock

Loading...