Bărcuţe de pizza cu dovlecel şi carne de curcan
Dacă ai dorinţa de a transforma orice legumă într-o mică pizza, atunci poţi încerca această combinaţie de dovlecel cu sos de roşii şi caşcaval. Vei obţine un fel de mâncare perfect pentru masa de prânz, care are puţine calorii şi un conţinut redus de carbohidraţi.
Bărcuţe de pizza cu dovlecel şi carne de curcan – Ingrediente
4 dovlecei 1 lingură ulei de măsline 250 g carne tocată de curcan 75 g ciuperci, tăiate cubuleţe 2 căţei de usturoi, tocaţi ½ linguriţă oregano ½ linguriţă busuioc 225 g sos de tomate sau sos marinara (reţeta de sos marinara aici) 4 linguri parmezan ras 8 linguri brânză mozzarella rasă
Bărcuţe de pizza cu dovlecel şi carne de curcan – Mod de preparare
Preîncălzeşti cuptorul. Încingi uleiul de măsline la foc mediu-mare. Adaugi carnea tocată de curcan, ciupercile şi usturoiul. Căleşti toate ingredientele până când carnea de curcan este complet rumenită, aproximativ 6-8 minute. Condimentezi cu sare şi piper după gust. Adaugi oregano, busuioc şi sosul de tomate sau sosul marinara.
Între timp, tai dovleceii pe lungime, în jumătăţi, şi scoţi o parte din miez folosind o lingură, pentru a crea aspectul de bărcuţă. Aşezi dovleceii pe o tavă de copt unsă cu puţin ulei. Umpli "bărcuţele" cu amestecul de carne de curcan şi ciuperci.
Pe fiecare "bărcuţă" pui 1 lingură de brânză rasă şi o jumătate de lingură de parmezan. Dai la cuptorul încins, în prealabil, 15-18 minute, până când brânza s-a rumenit, iar dovlecelul este moale.
Timp de pregătire: 15 minute | Timp de gătire: 20 minute | Timp total: 35 minute
Sursa + foto: slenderkitchen.com.
Bărcuţe din dovlecei umplute cu cârnaţi picanţi
Bărcuţe din dovlecei umplute cu cârnaţi picanţi
„Bărcuţe“ cu şuncă şi cremă de brânză
„Bărcuţe“ cu şuncă şi cremă de brânză