Chiftele puțin altfel
Suedezii au köttbullar, spaniolii, albondigas, olandezii, bitterballen, grecii au keftedes, iar din India și până în Orientul Mijlociu se numesc kofta. Noi avem chiftelele, însă nu strică, din când în când, să le gătim puțin altfel.
Chiftele cu broccoli și năut
Ingrediente pentru chiftele cu broccoli și năut
4-5 buchețele proaspete de broccoli
1 ceapă
1 ceașcă năut din conservă
¼ cană ierburi aromatice proaspete (busuioc, mărar, pătrunjel, coriandru)
1 ou
1 linguriță sare
1 ceapă verde
½ cană brânză rasă (cheddar, mozzarella sau tofu)
¼ linguriță piper
1 cățel de usturoi
¼ cană făină sau pesmet
2-3 linguri ulei, pentru prăjire
Cum faci chiftele cu broccoli și năut
Pui broccoliul la fiert, la aburi, până se înmoaie foarte puțin. Scurgi bine și laşi să se răcească pe un prosop de bucătărie de hârtie pentru a absorbi bine apa.
Adaugi în robotul de bucătărie broccoliul fiert şi scurs, ceapa verde și pe cea uscată tocate, ierburile aromatice după preferință, oul, brânza, ¾ din cantitatea de năut și amesteci până când se omogenizează. Pui compoziția într-un castron, adaugi făina sau pesmetul pentru a le lega și restul de năut. Din amestecul obţinut, formezi chiftelele cu mâinile puțin umezite. Dacă nu sunt suficient de compacte, le mai poți da puțin prin făină sau pesmet.
Le rumenești
Chiftele cu spanac şi telemea
Ingrediente pentru chiftele cu spanac şi telemea
450 g spanac proaspăt sau congelat
150 g telemea de vacă
150 g telemea de capră
450 g carne tocată
2 linguri pesmet susan
2 căţei de usturoi 4 ouă
sare și piper, după gust
ulei, pentru prăjit
Cum faci chiftele cu spanac şi telemea
Opăreşti spanacul în apă cu sare câteva minute şi îl laşi la scurs. Îl tai mărunt sau îl bagi în blender, îl amesteci cu brânza rasă, carnea, ouăle, usuroiul pisat, pesmetul, sare și piper până se omogenizează.
Cu mâinile umezite, formezi chifteluţele, le dai prin susan şi le prăjeşti în ulei, la foc mediu, pe ambele părți.
Se pot servi cu sos de smântână.
Chiftele umplute cu măsline verzi
Ingrediente pentru chiftele umplute cu măsline verzi
2 felii pâine ¼ ceașcă lapte
1 cățel de usturoi zdrobit
½ linguriță nucșoară
2 linguri făină
1 lingură pătrunjel tocat fin
1 ou
1 kg carne de vită sau de curcan tocată
2 linguri ulei de măsline sare
¼ ceașcă măsline verzi piper
Cum faci chiftele umplute cu măsline verzi
Cureți coaja de la pâine și o înmoi 2 minute în lapte. O storci bine, apoi o amesteci cu usturoiul zdrobit, nucșoara proaspăt rasă, oul, pătrunjelul tocat fin, sare și piper, după gust. Adaugi carnea de vită tocată și frămânți până se omogenizează.
Formezi chifteluțele, în mijlocul cărora introduci o jumătate de măslină verde sau măsline tăiate mărunt. Le dai prin făină, încălzești uleiul într-o tigaie și le prăjești până se rumenesc. Se pot servi atât calde, cât și reci.