Ciuperci la cuptor cu usturoi şi sos de soia

Astăzi îţi prezentăm o nouă reţetă de garnitură. Aceste ciuperci la cuptor cu usturoi şi sos de soia sunt uşor de preparat şi vei vedea cât sunt de gustoase. Chiar dacă este o reţetă atât de simplă, ciupercile vor fi „vedetele” la următoarea ta masă în familie.
Ingrediente
900 g ciuperci 1 lingură ulei 3 linguri oţet balsamic 2 linguri sos de soia 3 căţei de usturoi, tocaţi ½ linguriţă cimbru, tocat sare piper
Mod de preparare
Amesteci uleiul, oţetul balsamic, sosul de soia, usturoiul, cimbrul, sare şi piper, după gust, până obţii un sos omogen. Pui ciupercile în compoziţia lichidă şi amesteci ca să se acopere uniform. Le aranjezi într-o tavă de copt, într-un singur strat, şi le dai la cuptorul preîncălzit până se înmoaie, aproximativ 20 de minute. La jumătatea intervalului de timp, le amesteci în tavă, ca să se coacă uniform. Le serveşti imediat.
Sursa + foto: www.closetcooking.com