Ladoo bogate în proteine

Pot fi o gustare sănătoasă sau un desert rapid și satisfăcător.

ladoo jpg

Ingrediente

200 g curmale fără sâmburi

50 g migdale

50 g caju

2 linguri semințe de susan

1/2 linguriță pudră de cardamom

1 linguriță ulei de cocos

Mod de preparare

Pui curmalele într-un bol cu puțină apă caldă pentru câteva minute, apoi le scurgi bine. Le mărunțești și tai cajuul bucăți mici cu un cuțit sau în robotul de bucătărie. Prăjești semințele de susan într-o tigaie uscată, la foc mic, până devin ușor aurii și aromate, 2-3 minute.

Mixezi curmalele într-un blender până obții o pastă lipicioasă. Adaugi migdalele, cajuul, semințele de susan și pudra de cardamom. Amesteci până se formează o compoziţie omogenă și ușor de modelat.

Îți umezești mâinile cu ulei de cocos și iei câte o lingură din amestecul obținut. Formezi bile mici prin modelarea compoziției între palme, până devin rotunde și compacte. Dacă nu le consumi imediat, le poți păstra într-un recipient ermetic, la frigider, chiar și o săptămână.